Mama românului care a murit în Austria a făcut primele declarații despre fiul său plecat la cules căpșuni. Ea spus cum a fost dus fiul ei la spital, cum s-a încercat resuscitarea, dar și motivul pentru care a plecat la cules căpșuni.
„A plecat miercuri, săptămâna trecută, la cules de căpşuni. Vineri dimineaţa a mers la treabă, mi-a spus că a cules 15 lădiţe cu căpşune. După care i s-a făcut rău şi a murit. M-au sunat sâmbătă să-mi spună că a murit. Nu mi-a spus nimeni nimic de ce. M-au sunat băieţii care erau cu el, că Ionuţ o murit.
L-au dus la spital, l-au băgat în perfizii, că i-a stat inima şi a murit. Era sănătos, n-a avut probleme cu sănătatea niciodată. Sâmbătă am făcut parastas pentru frate-său, seara a murit el.
Deşi s-a întâmplat, n-am putut să-mi imaginez lucrul ăsta. În străinătate a plecat să facă şi el bani, să scăpăm de datorii”, a spus mama băiatului, potrivit observator.tv.
Ionuţ Baciu, 36 de ani, a plecat în Austria pentru a face bani, pentru a scăpa familia de datorii. A fost găsit mort la locul de muncă.